În fiecare bărbat stă ascuns un specialist în marketing. Asta pentru că el prospectează piaţa în mod continuu. Piaţa e plină de „bunăciuni”. O „bunăciune” este, prin definiţie ALTĂ femeie decât a lui.
Unul din misterele încă neelucidate ale omenirii (pe lângă: „De ce nu există nici un bărbat fidel pe faţa Pământului?”) este ce anume îl poate împinge pe marketer să facă acest gest nesăbuit: să se sinucidă prin frângerea gâtului pe stradă?
Fişă de analiză a tentativei de suicid
Locaţia: trotuar
Accesorii: o femeie de mână/mijloc/gât
Decor: bunăciuni care mişună cu neruşinare de jur-împrejur
Fenomen: În momentul în care bărbatul este pe stradă cu femeia lui, se produce un fenomen ciudat. Ceva îl înspăimântă. Sentimentul devine insuportabil, marketerul ar vrea să-şi ia câmpii, dar fiind bărbat, rezistă eroic spaimei şi recurge la un gest simbolic: îşi refugiază privirea printre primii craci/sâni pe care îi vede şi care nici măcar nu trebuie să fie dezgoliţi. Bunăciunea nici nu trebuie să fie neapărat dressed to impress. Trebuie doar să treacă pe-acolo. Un lucru este sigur: în nici un caz el nu şi-o imaginează dezbrăcată, ca să nu mai vorbim că nici prin gând nu-i trece cum ar fi să i-o tragă. Nuuu. Nu este vorba de asta. El se gândeşte numai la cât de fericit este cu femeia lui. Ba chiar se gândeşte la ce s-o fi gândind ea în momentul acela.
Explicaţia fenomenului: Brusc, îl izbeşte! În mintea ei se dă o petrecere de nuntă. Dă zoom o dată, de două ori, de 5 şi vede: el e mirele. După ce invitaţii pleacă şi peste tot zac resturi, începe declinul. El se vede în scurt timp transformat în mobilă de dormitor sau chiar redus la stadiul de obiect de noptieră, părerile şi ideile lui dintr-o dată nu mai contează, ei nu-i mai pasă de sentimentele lui; de câte ori deschide gura, ea se uită prin el şi spune „da, dragă, ai dreptate”, iar cel mai îngrozitor lucru dintre toate e că ea are pentru el o husă specială pe care i-o pune ziua pe cap, înainte să-l scoată din casă. Şi atunci, plimbările devin bunăciuni-less. Iar o astfel de plimbare e crimă curată. Aşa că de-asta îşi refugiază el privirea înspăimântat printre cracii sau sânii lor: ca să le vadă pentru ultima dată, să-şi ia adio şi să se împiedice dracului de ceva, să-şi rupă gâtul şi să moară, că o viaţă de mobilă chiar nu merită trăită :))
Pentru că dau vina pe amantă
Nici un bărbat nu e vinovat pentru că înşală. Diabolica şi irezistibila făptură care îl ispiteşte să i-o tragă e întotdeauna de vină. Ea are întotdeauna ceva de câştigat din afacerea asta. El, victima, iepuraşul, veşnic speriat şi inocent, pufos şi roz, atât de uşor de prostit, va cădea în mrejele vrăjitoarei, diavoliţă împieliţată, care nu se simte suficient de sexy dacă nu-i fură bărbatul uneia.
Ai tot ce-ţi trebuie acasă. Eşti liniştitul posesor al unui obiect care funcţionează pe bază de flori şi “da, dragă” şi care îţi satisface nevoile de bază fără prea multe mofturi. Dar uneori se-ntâmplă să apară o femeie de care te simţi atras în mod inexplicabil. Amanta e întotdeuna o fiinţă irezistibilă. Dai piept cu tentaţia, lupţi cu propriile pulsiuni, ai vrea să scapi din vrajă, să fugi, dar pe măsură ce urli mai tare în tine că NU, ea devine tot mai de nerefuzat. Şi ea insistă şi insistă, dă din pleoape şi geme, te imploră să o ai şi tu, iepuraş tâmpit, cum s-o laşi singură şi dispusă?
Cea mai flatantă ipostază pentru o femeie e, de departe, cea de posibilă amantă. Amanta are întotdeauna ceva în plus: e mai cumva decât cea de acasă – atrăgătoare, sexy, tânără, fascinantă, încântătoare…
Ipostaza de soţie/iubita are o aură de casnică, de cufăr ferecat şi împăienjenit, care cândva a valorat ceva, dar acum s-au aşternut anii, obişnuinţa şi tristeţea peste el.
Amanta e proaspătă, e vie, e frumoasă, e femeie, nu miroase a mâncare, are timp să stea degeaba, are personalitate, voinţă şi mai ales capricii, vrea asta şi ailaltă, dă din picioare şi când e supărată face un botic care te convinge de fiecare dată să-i faci pe plac. Ei ai curaj să-i spui ce-ţi trece prin cap: te-ai îngrăşat, nu-ţi stă bine, ce e cu outfitu’? te duci la nuntă? de ce ţi-ai pus sarmalele alea în cap? De fapt, adevărul e că amanta nu are niciodată sarmale în cap. Ea nu încearcă niciodată din răsputeri să-ţi facă pe plac, ca să ajungă ridicolă când se hotărăşte să-şi schimbe look-ul după ani de învârtit în cratiţă. Amanta nu se chinuie să-ţi facă pe plac. Ea pur şi simplu e. Poate că de-asta e şi al dracului de irezistibilă, pentru că e naturală, se iubeşte pe sine, face alegeri, nu compromisuri, nu te iartă over and over and over again, are parte de sinceritate absolută, ştie ce-ţi trece prin cap, pentru că ai curaj să-i spui, cu ea te simţi în largul tău, te trezeşti spunâdu-i asta.
Şi apoi, dintr-o joacă de copii care n-ar trebui să rănească pe nimeni (cel puţin atâta timp cât aia de acasa nu ştie), se transformă într-o mare înşelăciune. El îi promite că-şi va părăsi soţia/iubita pentru ea. N-O VA FACE NICIODATĂ....SAU?!
Când sunt tineri, au amante pentru că e periculos, incitant, se simt vicleni, îl felicită şi invidiază prietenii că au două, totul e frumos.
Ce nu obţine de la una, are de la alta. I se pare că femeia nr 2 ar fi trebuit să fie aleasa, că ea e minunata, ea e zâna din poveşti şi promite că într-o zi, foarte curând, o să-şi sumeată pantalonii şi o să-nceapă o nouă viaţă, cu adevărata iubire a vieţii lui. GREŞIT ! El nu crede că e îndrăgostit de amantă pentru că e mai cumva decât idioata de acasa. A avea amantă înseamnă a recupera puţin din libertatea pe care se pare că ai pierdut-o la primărie, în ziua când ai minţit că “nesilit de nimeni”, când erai convins că “silit de EA”...in cazul in care boul e insurat. A te bucura de o jucărie a ta, de care nu ştie iubita, e o declaraţie perversă de independenţă, o garanţie că mai eşti pe undeva, cumva propriul stăpân (măcar în privinţa utilizării unor segemente antomice şi al unor fonduri:)) ), în condiţiile în care iubita a început să-ţi dirijeze şi organizeze viaţa pe diferite teme, sufocându-te şi plictisindu-te de moarte.
Amanta îşi acceptă condiţia de “parteneră part-time” pentru că nu vrea/nu poate să se implice total într-o relaţie. Uneori nu conştientizează că suferă de spaimă de commitment şi crede că e definitiv îndrăgostită de tip şi că el e cel cu care ar trebui să-şi petreacă restul vieţii, numai că, tough luck, e luat deja. Va trebui să aştepte până se eliberează de angajamente anterioare şi să bocească un pic între timp, să nu se auto-suspecteze că nu are curaj să se implice într-o relaţie de cuplu reală (adică una care nu include un bărbat şi două femei). Sau..depinde...curva tot curva ramane!
Când sunt mai în vârstă, când îi trece mid-life,când începe să-i apuce spaima de andropauză, amanta e mai tânără şi mai fertilă. Şansele sunt foarte mari să-şi lase nevasta şi copiii pentru una care pare că o să-i ajute să-şi îndeplinească principalul scop în viaţă, acela de a umple planeta de urmaşi. Întrebarea nr2, “cine o să-i crească?” never comes to mind though. Cred că amantele sunt dispreţuite tocmai pentru că sunt multe familii care s-au destrămat şi se crede că din cauza lor.
NICI O FEMEIE NU E VINOVATĂ PENTRU CĂ E AMANTĂ. Decizia se ia în doi.De fapt eu zic ca el e boul! Înainte s-o iei la bătaie sub privirile lacome ale lui Ernest :)), gândeşte-te că el a avut libertatea de a alege. Idiotul! Şi nu te-a ales pe tine decât în ceea ce priveşte activitatea de roboţit în jurul casei.
Sfatul meu e...da-l draq de idiot...sa stea cu o curva de amanta...nu merita oboseala...offf inclusiv viata e curva!
Explicaţia fenomenului: Brusc, îl izbeşte! În mintea ei se dă o petrecere de nuntă. Dă zoom o dată, de două ori, de 5 şi vede: el e mirele. După ce invitaţii pleacă şi peste tot zac resturi, începe declinul. El se vede în scurt timp transformat în mobilă de dormitor sau chiar redus la stadiul de obiect de noptieră, părerile şi ideile lui dintr-o dată nu mai contează, ei nu-i mai pasă de sentimentele lui; de câte ori deschide gura, ea se uită prin el şi spune „da, dragă, ai dreptate”, iar cel mai îngrozitor lucru dintre toate e că ea are pentru el o husă specială pe care i-o pune ziua pe cap, înainte să-l scoată din casă. Şi atunci, plimbările devin bunăciuni-less. Iar o astfel de plimbare e crimă curată. Aşa că de-asta îşi refugiază el privirea înspăimântat printre cracii sau sânii lor: ca să le vadă pentru ultima dată, să-şi ia adio şi să se împiedice dracului de ceva, să-şi rupă gâtul şi să moară, că o viaţă de mobilă chiar nu merită trăită :))
Pentru că dau vina pe amantă
Nici un bărbat nu e vinovat pentru că înşală. Diabolica şi irezistibila făptură care îl ispiteşte să i-o tragă e întotdeauna de vină. Ea are întotdeauna ceva de câştigat din afacerea asta. El, victima, iepuraşul, veşnic speriat şi inocent, pufos şi roz, atât de uşor de prostit, va cădea în mrejele vrăjitoarei, diavoliţă împieliţată, care nu se simte suficient de sexy dacă nu-i fură bărbatul uneia.
Ai tot ce-ţi trebuie acasă. Eşti liniştitul posesor al unui obiect care funcţionează pe bază de flori şi “da, dragă” şi care îţi satisface nevoile de bază fără prea multe mofturi. Dar uneori se-ntâmplă să apară o femeie de care te simţi atras în mod inexplicabil. Amanta e întotdeuna o fiinţă irezistibilă. Dai piept cu tentaţia, lupţi cu propriile pulsiuni, ai vrea să scapi din vrajă, să fugi, dar pe măsură ce urli mai tare în tine că NU, ea devine tot mai de nerefuzat. Şi ea insistă şi insistă, dă din pleoape şi geme, te imploră să o ai şi tu, iepuraş tâmpit, cum s-o laşi singură şi dispusă?
Cea mai flatantă ipostază pentru o femeie e, de departe, cea de posibilă amantă. Amanta are întotdeauna ceva în plus: e mai cumva decât cea de acasă – atrăgătoare, sexy, tânără, fascinantă, încântătoare…
Ipostaza de soţie/iubita are o aură de casnică, de cufăr ferecat şi împăienjenit, care cândva a valorat ceva, dar acum s-au aşternut anii, obişnuinţa şi tristeţea peste el.
Amanta e proaspătă, e vie, e frumoasă, e femeie, nu miroase a mâncare, are timp să stea degeaba, are personalitate, voinţă şi mai ales capricii, vrea asta şi ailaltă, dă din picioare şi când e supărată face un botic care te convinge de fiecare dată să-i faci pe plac. Ei ai curaj să-i spui ce-ţi trece prin cap: te-ai îngrăşat, nu-ţi stă bine, ce e cu outfitu’? te duci la nuntă? de ce ţi-ai pus sarmalele alea în cap? De fapt, adevărul e că amanta nu are niciodată sarmale în cap. Ea nu încearcă niciodată din răsputeri să-ţi facă pe plac, ca să ajungă ridicolă când se hotărăşte să-şi schimbe look-ul după ani de învârtit în cratiţă. Amanta nu se chinuie să-ţi facă pe plac. Ea pur şi simplu e. Poate că de-asta e şi al dracului de irezistibilă, pentru că e naturală, se iubeşte pe sine, face alegeri, nu compromisuri, nu te iartă over and over and over again, are parte de sinceritate absolută, ştie ce-ţi trece prin cap, pentru că ai curaj să-i spui, cu ea te simţi în largul tău, te trezeşti spunâdu-i asta.
Şi apoi, dintr-o joacă de copii care n-ar trebui să rănească pe nimeni (cel puţin atâta timp cât aia de acasa nu ştie), se transformă într-o mare înşelăciune. El îi promite că-şi va părăsi soţia/iubita pentru ea. N-O VA FACE NICIODATĂ....SAU?!
Când sunt tineri, au amante pentru că e periculos, incitant, se simt vicleni, îl felicită şi invidiază prietenii că au două, totul e frumos.
Ce nu obţine de la una, are de la alta. I se pare că femeia nr 2 ar fi trebuit să fie aleasa, că ea e minunata, ea e zâna din poveşti şi promite că într-o zi, foarte curând, o să-şi sumeată pantalonii şi o să-nceapă o nouă viaţă, cu adevărata iubire a vieţii lui. GREŞIT ! El nu crede că e îndrăgostit de amantă pentru că e mai cumva decât idioata de acasa. A avea amantă înseamnă a recupera puţin din libertatea pe care se pare că ai pierdut-o la primărie, în ziua când ai minţit că “nesilit de nimeni”, când erai convins că “silit de EA”...in cazul in care boul e insurat. A te bucura de o jucărie a ta, de care nu ştie iubita, e o declaraţie perversă de independenţă, o garanţie că mai eşti pe undeva, cumva propriul stăpân (măcar în privinţa utilizării unor segemente antomice şi al unor fonduri:)) ), în condiţiile în care iubita a început să-ţi dirijeze şi organizeze viaţa pe diferite teme, sufocându-te şi plictisindu-te de moarte.
Amanta îşi acceptă condiţia de “parteneră part-time” pentru că nu vrea/nu poate să se implice total într-o relaţie. Uneori nu conştientizează că suferă de spaimă de commitment şi crede că e definitiv îndrăgostită de tip şi că el e cel cu care ar trebui să-şi petreacă restul vieţii, numai că, tough luck, e luat deja. Va trebui să aştepte până se eliberează de angajamente anterioare şi să bocească un pic între timp, să nu se auto-suspecteze că nu are curaj să se implice într-o relaţie de cuplu reală (adică una care nu include un bărbat şi două femei). Sau..depinde...curva tot curva ramane!
Când sunt mai în vârstă, când îi trece mid-life,când începe să-i apuce spaima de andropauză, amanta e mai tânără şi mai fertilă. Şansele sunt foarte mari să-şi lase nevasta şi copiii pentru una care pare că o să-i ajute să-şi îndeplinească principalul scop în viaţă, acela de a umple planeta de urmaşi. Întrebarea nr2, “cine o să-i crească?” never comes to mind though. Cred că amantele sunt dispreţuite tocmai pentru că sunt multe familii care s-au destrămat şi se crede că din cauza lor.
NICI O FEMEIE NU E VINOVATĂ PENTRU CĂ E AMANTĂ. Decizia se ia în doi.De fapt eu zic ca el e boul! Înainte s-o iei la bătaie sub privirile lacome ale lui Ernest :)), gândeşte-te că el a avut libertatea de a alege. Idiotul! Şi nu te-a ales pe tine decât în ceea ce priveşte activitatea de roboţit în jurul casei.
Sfatul meu e...da-l draq de idiot...sa stea cu o curva de amanta...nu merita oboseala...offf inclusiv viata e curva!
Laşitatea !
Dacă se întâmplă minunea să nu te înşele, înseamnă că nu are suficientă încredere în el încât să treacă la fapte (unii nici măcar n-au curaj să încerce să seducă în afara relaţiei atunci când vor şi pretind că sunt fideli; sunt doar laşi), dar asta nu înseamnă că n-ar vrea să te înşele şi că în mintea lui nu o face deja
Adică asta s-ar rezuma, după cum vorbeam cu un prieten, la “dacă n-au curaj să înşele, sunt laşi”. De fapt, e vorba despre “dacă n-au curaj să treacă la fapte sunt laşi; de înşelat te înşală deja în momentul în care au început să se gândească la posibilitatea unei relaţii cu altă femeie”.
Dacă îţi trece prin cap să mă înşeli, dacă eşti interesat emoţional de altă femeie, dacă o doreşti mai mult de un moment şi nu numai pentru frumuseţea fizică, dacă admiraţia pentru personalitatea ei trece dincolo de o constatare punctuală, dacă ea e mai mult decât o bucată de carne de care te-ai putea bucura câteva minute şi dacă revine obsesiv gândul “cum ar fi s-o am?” (nu vorbim numai de posesie fizică), dacă o vrei şi te excită numai să te gândeşti că ar putea să fie a ta, dacă toate gândurile astea îţi aleargă prin minte, înseamnă că m-ai uitat. Dacă o vrei pe ea, înseamnă că nu mă mai vrei pe mine. Dacă ajungi să te lupţi cu ideea că deşi o vrei, nu e bine/moral/indicat/safe să treci la fapte, nu mai contează dacă o s-o faci sau nu. Faptul că eu exist ar trebui să pună capăt ispitei. Dacă tu o doreşti şi îi găseşti calităţi care mie îmi lipsesc, pe care eu nu le pot suplini şi dacă ea devine din ce în ce mai fascinantă, dacă te incită din ce în ce mai mult s-o cunoşti, dacă O VREI PE EA, m-ai înşelat. S-ar putea să nu treci la fapte din laşitate (frică de a fi refuzat de respectiva minune sau frica de a fi descoperit de actuala nenorocită) şi să te consolezi, ba chiar să te feliciţi că eşti fidel. În cazul ăsta, nu eşti fidel, eşti laş. Fidel înseamnă să nu-ţi doreşti cu adevărat altă femeie în afară de mine. Priveşti, conversezi, apreciezi, eşti încântat, fascinat, dar trebuie să-ţi aduci aminte de mine în clipa în care îţi trece prin cap să mă înşeli. Trebuie să-ţi aduci aminte de ce mi-ai spus că mă iubeşti şi că asta presupune că nu mai e loc pentru altcineva decât mine în mintea ta. Dacă te gândeşti la ea şi nu mi-o spui, dacă în mintea ta nu sunt numai eu, se numeşte că m-ai trădat. Ştiu că n-ai cum să nu-ţi imaginezi nopţi fierbinţi cu alta. Faptul că o doreşti cu patimă, că nu e trecător gândul, te îndepărtează de mine din ce în ce mai mult.
Fidelitatea înseamnă că eu sunt sigura posibilă. Aşa ceva nu există. Mai devreme sau mai târziu, vine that offer u can’t refuse!!!
Se îmbată ca porcii...
Adevărul e că vă îmbătaţi ca porcii....
Bărbatul se îmbată din două motive: a. the stupid one and b. even the more stupid one.
A. De fericire
Când iese “cu băieţii”, el sărbătoreşte cele câteva ore de libertate, departe de vrăjitoarea care îi mănâncă zilele în fiecare zi. Pentru a reuşi să ajungă la această performanţă(adică pentru a obţine permisul de liberă trecere), o va minţi cu neruşinare, în timp ce ea îşi va micşora ochii, scrutând orizontul posibilăţilor ca el chiar să spună adevărul. Acesta este, desigur, foarte restrâns. Rămâne un mister până astăzi de ce cred bărbaţii că femeile nu i-ar lăsa să meargă “la o bere” şi mai ales, de ce au ele drept de decizie asupra faptului.
În cazul în care îi lipseşte imaginaţia necesară pentru a inventa ceva credibil, bărbatul va efectua în secret un detur de la serviciu, evident, fără să anunţe că se duce să-şi umple burtoiul cu bere. Alimentarea este un moment de euforie şi supremă relaxare pentru mascul. Este singurul moment în care el scapă de povara de a se controla în public. Poate să râgâie şi să pută în voie. Ca un porc pe câmpii.
Why is this stupid? Pentru că nu trebuie să ajungi să te îmbeţi ca porcul când sărbătoreşti ceva. Te îmbeţi pentru că vrei să le demonstrezi “băieţilor” că eşti bărbat. Nu am înţeles niciodată de ce ai nevoie să fii beat ca să obţii aprecierea celorlalţi, aşa cum nu pricep de ce “Rezişti la băutură”, “eşti bărbat”. Vestea bună e că sunteţi toţi la fel, deci n-o să-şi dea nici unul seama de penibilul situaţiei.
B. De supărare
Well, I’m being harsh. Men aren’t pigs. Men are chicken. Întreabă-l pe un bărbat de ce bea când e beat pulbere. Dacă nu-ţi răspunde “ca să uit”, înseamnă că nu e pulbere încă. Asta e soluţia preferată a bărbaţilor atunci când au probleme. Cum dau de un necaz, aleargă într-un suflet să se îmbete.
Informaţii de ultimă oră arată că nu există Făt-Frumos (şi că o să mor singură, dar asta e altă poveste). Adevărul e că nu există nici un bărbat curajos de la natură. Până şi Superman a trebuit adus de pe altă planetă. Ce făcea Făt-Frumos ca să prindă curaj? Trăgea un gât de poţiune magică? Nu. Se-mbăta, asta făcea! Apoi se clătina şi se prăvălea, rostogolindu-se de 3 ori (peste cap?!). Se ridica şi credea că s-a transformat în alt animal, că e invizibil, extrem de puternic sau chiar amuzant. Avea brusc curaj să se ia în gură şi cu cel mai îngrozitor zmeu şi râdea la propriile glume, pretty much like today.
În zilele noastre, poţiunea numită alcool a rămas magică, numai că bărbatul nu mai are de înfruntat un zmeu, ci o vrăjitoare. Dacă în stare de sobrietate refuză să discute despre problemele lui şi cu atât mai mult să caute o soluţie, după ce toarnă în el o cantitate suficientă de poţiune, se îmbolnăveşte de logoree şi deşartă tot. Îşi aminteşte brusc când l-ai călcat pe picior prima dată şi de ce, de câte ori n-ai râs la glumele lui şi mai ales de câte ori ai avut telefonul închis, ca să nu poată el verifica fundalul sonor al ambianţei în care te afli. Spovedania este impusă cu forţa barmanului, vecinului de scaun sau celui mai bun prieten, pentru că nu o să lase pe oricine să vadă că suferă; confesorul trebuie să fie ori un "complete stranger", ori un tip care a depus jurământul tăcerii.
După ce şi-a adus aminte tot, având toate datele problemei proaspete în minte, dar absolut TOATE, cu sângele urcat la cap şi cu un curaj nebun în pumni, se duce întins acasă şi o bate pe nenorocită! (Eu nu cred că el e porc că o bate, e ea vită că stă; el e porc oricum, dar despre asta, altă dată). Cei care nu recurg la forţa fizică rănesc însă mai adânc. Vor specula fiecare greşeală a ta din trecut şi pe care credeai că ai reparat-o. Te vor jigni, ca să-ţi arate că sunt puternici. Şi pentru un asemenea act de mişelie, e nevoie să se-mbete, ca “să prindă curaj”. Halal..!!!