"În rai fără tine, e moarte, e gheaţă! Si-n iad lîngă tine e bine, e viaţa!" (Nicolae Vacarescu)

Aşa este şi pentru mine. Pentru că unde nu eşti tu, nu este culoare sau cel puţin eu nu o văd. Unde nu eşti tu nu simt nici un miros. Iar eu vreau mirosul tău dulce înapoi! Şi parcă şi pe unde ai trecut, nu ţi-au mai rămas paşii. Însă fac acelaş traseu zilnic. Îţi urmez cursul paşilor, pentru că vreau să îmi aduc aminte mereu de tine şi să ştiu că te am lângă mine mereu, că îmi eşti aproape...chiar dacă tu rămâi doar o fantasmă a trecutului meu. Şi aş fi dat orice ca tu să nu fiu în prezent. Vreau să am puterea de a opri timpul. Şi dacă aş putea, l-aş opri atunci când mă ţineai strâns în braţe şi nu mai vroiai să îmi dai drumu. Când îmi sărutai fruntea sau îmi conturai cu degetele faţa, prinzându-mi-o în palme şi sărutând-o ca şi cum ar fi ultima oară. Acum îmi este frig şi nu mai am glas şi nici suflare. Nu mai are cine să mă strângă în braţe cum o făceai tu, să mă încălzeşti cu respiraţia ta, să îmi fredonezi cântece de care eu nu aveam
habar...

Am să stau şi am să mă uit prin fiecare persoană, până am să te văd pe tine, iar atunci, îţi voi zâmbi...