Mi-ai dat speranta...

Si in sfarsit mi-a spus!

In sfarsit , raze de speranta si-au creat o carare deziluzionata prin inima ta, aprinzand felinarele sufletului tau.
Eu sunt acel pelerin, mereu in lupta cu durerea din tine. Eu sunt acel pictor ce
imortalizeaza picaturile strecurate printre petalele de matase alba ale
trandafirului rosu din mainile tale.Eu rup petalele si eu replantez amintirea.
Nu esti un gradinar atent….

Eu chem ploaia si tu te ascunzi de ea.

Eu te rechem in lumea copilariilor, iar tu imi faci semne de adio din trenul
maturitatii…

Stai!

Asculta-ma ! vei realiza ca totusi am dreptate.

Nu ti-ar placea sa planga natura in ochii tai, iar tu numai sa ii oferi fata ta?...???

Nu ti-ar placea ca vantul sa adie suparat in parul tau, iar tu sa dansezi pe ritmul
lui?

Nu ti-ar placea sa ii lasi pe ceilalti sa isi continue drumul, calcand pe
urmele dusmanilor bucuriei, in timp ce tu pictezi cu toate culorile vantului?

Nu ti-ar placea sa iesi din tiparul vietii asteia in care inevitabil este aruncat
fiecare dintre noi??

Nu ti-ar placea sa iubesti? Sa iubesti cu zambet si atingere …desi nu iti sunt readuse.Sa zambesti la demonii din sufletul lor si sa le cobori intr-un izvor ingerii.

Nu ti-ar placea sa devina ei ingeri in viata ta, iar pe tine, demon razvratit sa te salveze?

Nu ti-ar placea sa ii salvezi tu numai pentru ca apoi sa fii salvat? Sa iubesti numai pentru a fii iubit?

Sa iti deschizi sufletul numai pentru ca acolo este cineva care sa citesca inauntrul
tau?

Sa plangi numai pentru ca stii ca va veni langa tine sa iti streaga
lacrimile?

Sa fii TU fara sa te temi de ei?
Stiu ca da…