O noua zi...

Cred ca am uitat cum e sa traiesti... Am uitat de lucrurile care imi faceau placere acum cateva luni, sau poate saptamani. Mi-am inchis sentimentele undeva in suflet si incerc sa le acopar cat de des pot... daca mi le-as deschide, mi-as da seama probabil cat de prost merg lucrurile, si ce inseamna cu adevarat sa te maturizezi, sa cresti... sa constati ca oamenii vin si pleaca fara nici sa iti spuna...

Ma doare cand vad ca unii prieteni pe care ii consideram "for a lifetime" se indeparteaza si eu nu am ce face pentru a evita lucrul acesta. Dar viata isi urmeaza cursul firesc.... nothing lasts forever.

Si revenind la viata cea de zi cu zi, am gasit un fragment dintr-o carte care mi-a placut foarte mult...

"Sa-ti spun drept, ma scoate pur si simplu din fire uniformitatea cu cenusiul ei exasperant.Am impresia ca din cauza ei viata curge pe langa mine, fara s-o traiesc. De aceea ma straduiesc din rasputeri sa deosebesc zilele, ca sa nu mai semene una cu alta. Fiindca orice zi este o existenta in mic si, daca ar fi dupa mine, n-as masura viata noastra in ani, ci in zile. Prefer, din cand in cand, cate un necaz sau chiar o micuta nenorocire decat o fericire continua, care devine, pana la urma , plicticoasa. Cred ca e destul de greu sa realizezi un asemenea stil de viata, dar simt ca sunt obligata fata de mine, fiinta mi-o cere imperios, pentru ca se vrea aparata, tine sa calce pe pamant cat mai sanatos... Moartea , cand vine, nu te intreaba daca ti-ai trait bine viata. Indiferent daca ai trait-o bine sau rau, putin sau mult, cu rost sau fara rost, trebuie s-o parasesti. Si acest act ireversibil e cea mai formidabila grozavie a existentei noastre."
(Mihail Drumes, "Scrisoare de dragoste")

Si cand ma gandesc ca maine trebuie sa o iau de la capat...