Minciuna e in codul lor genetic...

Pentru bărbaţi a spune adevărul nu e o opţiune. Niciodată. Te vor minţi despre câţi ani au, ce facultate au făcut, ce maşină conduc, ce job minunat au şi apoi vor trece la capitolul lucrurilor MARI pe care le posedă: listă de foste prietene, salariu, apartament şi, desigur, o mare poftă de mâncare, o mare lipsă de timp pentru tine şi o mare nevoie de înţelegere şi toleranţă pentru marile lor mofturi.
După ce te manifeşti suficient de fraieră încât să crezi toate astea şi dispusă să-i fii sclavă, începe şirul de minciuni pentru a menţine relaţia: unde a fost, cu cine, de ce, totul are o explicaţie logică, deci e inutil să o ceri, dar fiindcă el se simte extrem de generos în gestiunea informaţiilor despre viaţa voastră privată, îţi va împărtăşi whereabout-urile dumnealui în timp ce tu te străduiai să-i menţii mâncarea caldă, după ce ţi-ai petrecut două ore în bucătărie şi apoi una în baie ca să scapi de mirosul de bucătărie. Dar ce mai contează toate astea, acum că el e în sfârşit acasă şi poate să se uite în linişte la tv? Şi bineînţeles că nu-i e foame, că a mâncat cu prietenii. Tu te prefaci ca e bine si taci.... Îţi va spune că nu ştia că va dura atât. De fapt, îi era jenă să te sune de faţă cu băieţii şi să-ţi spună, pentru că apoi râdeau ăia de el că e fraier şi că-l ţine femeia sub papuc. Şi, după cum ştim cu toţii, e muuult mai important ce cred băieţii despre el decât tipa care îl aşteaptă acasă şi care îşi imaginează ca fraiera că o iubeşte. Aşa că el nu anunţă că întârzie şi când ajunge acasă minte ceva ca să suplinească lipsa informaţiei la timpul potrivit. Şi de-aici începe cicăleala sau tăcerea ei, după norocul fiecăruia.
Indiferent de problemă, oricât ar fi ea de banală şi de uşor de rezolvat, vor minţi. Nu se pot abţine. E în codul lor genetic. Bărbaţii nu au nimic mai bun de făcut în viaţă decât să elaboreze minciuni. Mici, mari, jalnice sau extrem de credibile, dimensiunea lor depinde de cât de imbecilă te cred. Pe de altă parte, trebuie să ai o viaţă destul de jenantă dacă nu ai curaj să spui adevărul, nu?

Te iubesc...

Suntem departe...tu acolo...eu aici incercand sa nu ma mai gandesc la tine sa nu iti mai privesc poza deoarece nu mai rezist...imi e dor de tine...si mi-e frica...ca nu o sa mai rezist..dar sper ca tu sa-mi dai putere...nu pot pierde acesti ani in care am fost impreuna doar din teama mea...nu se poate sa mai cred ca mi-am facut prea multe iluzii si am uitat sa traiesc realitatea...imi e dor de tine amo meu vreau sa te vad sa te ating sa te sarut..m-am saturat de lacrimi...de ce iubirea doare?de ce trebuie sa suferim atat de mult?de ce fiecare clipa de fericire de iubire se plateste in lacrimi? iti privesc poza si ascult muzica...si majoritatea melodiilor imi amitesc de tine...am atata nevoie de imbrtisarea ta...asta e viata mea de cand nu te mai am...stau ,plang, ma gandesc la tine...imi amintesc ultimele cuvinte, ultima privire, ultimul sarut si mi-e greu dar iti promit ca o sa rezist...as face orice sa fim mereu impreuna as trai intr-o cameruta mica dar sa fiu cu tine as dormi pe jos dar sa fiu cu tine, as manca o data la doua zile dar sa fiu cu tine... Ahh...ce greu e, si cat de mult as vrea sa fie altfel viata, oamenii ce sunt pe langa noi...vreau sa fiu doar cu tine, vreau sa am fericire...Imi e dor de tot ce a fost frumos...

............................................

Am invatat ca....

...Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita,
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata CI PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparata am DREPTUL sa fiu suparata
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile .
Am invatat ca pot iubi si sa fiu iubita...

Nu stiu...viata asta e complicata!

In cele mai multe cazuri in dragoste risti sa suferi, dar nu oricum ci cu urmari. A iubi inseamna mare lucru,dar a te lasa iubit practic inseamna totul. De ce atunci cand 2 persoane incapatanate se plac super mult nu renunta la orgoliu.......exista acea paralela in care esti bun cu toata lumea si rau doar cu cel de langa tine care vrea sa iti ofere totul sa fie cu tine. Multe se intampla,zilele trec si tu crezi ca va fi totul ok,dar orice speranta se naruie cand vezi nesimtirea care te incolteste si nu mai are limite......mai ramane ceva de facut....o noua sansa de a risca, si daca risti e posibil ca a doua oara sentimentele sa fie mai puternice si sa suferi mai mult....merita oare aceea persoana sa risti?
Eu zic sa nu riscati si o sa imi dati replica cum ca trebuie sa risti in viata ca sa ajungi sus. Viata este oare o ruptura intre a trai cu cineva si a suferi singur dupa ce trec momentele unice din relatia avuta.De ce atunci cand ti se face dor de o persoana nu o suni?orgoliu,incapatanare sau... sunt multe lucruri pe care trebuie sa le impartasesti,dar parca te retine caracterul tau. Daca stii ce se va intampla in continuare in relatia pe care o ai de ce multi dintre noi nu renunta?pentru ca ei cred ca se va schimba,va zic eu ca va ramane la fel, va incerca sa va demonstreze cateva ore, zile,dar va ramane la fel. Niciodata nu te schimbi daca iti cere persoana de langa tine,te schimbi doar atunci cand simti tu ca trebuie sa faci pasul asta.
Vorbeam zilele trecute cu o buna prietena si imi spunea indirect ca ar vrea sa existe o zi numita "The true",oare ar fi mai bine asa sa poti sa zici tuturor persoanelor ce ai sa le zici,dar macar persoanei iubite cu ce a gresit in fata ta,ce a facut bine si ce nu? eu nu cred pentru ca totul intre voi se va schimba dramatic,nu este bine sa ti in tine, dar daca persoana de langa tine nu stie sa te aprecieze nu o sa ii pese de tine si momentul adevarului se va transforma in despartire. Cea mai mare nelamurire o am impotriva persoanelor care tin in ele cand li se intampla ceva aiurea in viata,dar mai ales in dragoste,de ce sunt super amuzanti,de gasca, gata oricand sa iasa peste tot sa se distreze, sunt mereu bine-dispusi.Ascund ei oare ceva in interior?sunt asa de fatada? Mda....stiu.... intrebari grele care necesita atentie totala cand intalnesti aceste persoane pentru ca atunci cand apuci sa le cunosti remarci ca de fapt viata le-a jucat feste la un moment dat si incearca sa uite acele momente minunate pe care le-a petrecut alaturi de persoana pentru care era gata sa renunte la tot pentru a-i fi alaturi....
Timpul trece pe langa noi si nici nu ne imaginam cat de repede ajungem sa trecem peste momentele urate ale vietii si ne trezim ca intalnim pe altcineva,dar simtim ca nu mai poate fi ca la inceput si nu stim ce sa facem,merita riscul?.....cred ca merita sa incerci pentru ca fiecare persoana iubeste diferit si traieste diferit...poate e ceea ce iti trebuie si tu nici nu stiai ce vrei...vei intalni mai devreme sa mai tarziu persoana potrivita cu care iti vei petrece o buna perioada a vietii...sau toata! Multi stau in loc si le place sa traiasca din trecut,dar intotdeauna viitorul conteaza indiferent de ce ai face.....iubirea merita incercata cu riscul de a-ti lua o teapa puternica :) ....Nu ai incotro te gandesti ca ai facut-o si pe asta si mergi mai departe,nu ai incotro...ce este mai frumos decat iubirea? Poate e bine...trebuie sa incerci...poate ti-e frica...dar merita intr-un final!

Mi-e dor...

Mi-e dor de siguranta ca sunt iubita cu adevarat,chiar daca poate nu am fost niciodata iubita cu adevarat...dar ma simteam asa si nu aveam nici o grija, eram fericita...imi mai este dor si de zilele din liceu...cand nu stiam ce ineamna sa ai prea multe...imi e dor de iernile din copilarie...huhhh :)cand abia asteptam sa merg la sanius,sa ma joc cu zapada si sa ajung acasa seara aproape inghetata si mama nu ma certa si ma infasura si ma baga la pat...offf ce bine era! ....pe cand acum....nici nu mai am timp si dispozitie sa imi imaginez cum e... Ahhh...ce dor mi-e de soarele din copilarie...care parca era mai cald ca si in zilele de azi...si stateam tolanita la soare cautand forme ale norilor si visam...apoi ma dadeam rotogol din varful dealului pana jos :))....uitam de mine... Si serile de vara :) cand ne adunam toti...Roxi...Teo...Catalina...Gabriel...Alex...Raoul...Vasi...Dede...etc...si ne jucam in lanul de grau de la capatul satului,ne ascundeam :) offffff...eram noi cei mai buni prieteni in fiecare zi...si atunci ne doream sa crestem...acum am crescut si ne e dor de fericirea si inocenta de atunci...
Mi-e dor sa nu mai vad cum tot mai multe fetze sunt intristate, chiar nu-si mai pot ascunde durerea in spatele unui zambet fals...nici eu nu mai pot, eu care eram AS in zambet :) ; Dar de fapt cel mai tare imi este "DOR"...de ceva ce nu am avut de multa vreme...mi-e dor de o libertate deplina....ce frumos ar fi...fara grjia zilei de maine(tre sa merg la servici....cu ce platesc aia aia...etc.,as vrea sa merg pot sa calatoresc sa am o vacanta macar o data...nu am avut niciodata)... Mi-e dor sa fiu fericita...

Zambeste...timpul vindeca!

pentru Alina...

Cateva cuvinte despre fericire...

* Pentru majoritatea oamenilor, fericirea e legata de posesiuni: case, bani, masini si cate altele. Multumirea sufleteasca a unora rezulta din placerea de a domina, imbogatindu-se in scurt timp si cu efort minim printr-o eventuala sfidare a legii. Acestea reprezinta surse ale fericirii pentru unii....

*Este datorita faptului ca oamenii nu stiu unde este fericirea. Multi dintre ei nu s-au uitat in ei in interiorul lor sa vada ce e de facut ca sa poata fi fericiti.. Negativitatea atarna in jurul lor ca o "piatra de moara", si cu cat sunt mai nefericiti, cu atat ea cantareste mai mult.

* Cred ca pentru multi oameni nu exista o idee clara a ceea ce este fericirea. Majoritatea o cauta, putini o construiesc. Fericirea nu e ceva la capatul unui druml; este drumul insusi, modul cum il parcurgi. Atat cat avem de trait, sa facem tot posibilul sa traim frumos. Sa ne innobilam propria fiinta, pentru ca nu avem nimic in afara ei.

* Cred ca fiecare om are formula sa de fericire, pe care trebuie sa o descopere, descoperindu-se pe sine. Asadar este foarte important dictonul "Cunoaste-te pe tine insuti". Cine reuseste sa-si descopere individualitatea distincta si s-o exprime, acela e un om fericit. Trebuie sa descoperim ceea ce ni se potriveste cu adevarat. Sa realizam un echilibru intre dorintele si posibilitatile noastre. Este foarte important sa fii TU, sa te simti bine cu tine. Pentru asta trebuie sa te cunosti. Ce important este sa nu te plictisesti cand ramai singur cu tine!

*Sa fii sociabil. Relatiile sociale sunt, dupa parerea unor specialisti, cea mai importanta sursa individuala a fericirii. Sa te consideri bogat daca ai prieteni adevarati. Sa te poti bucura de micile placeri ale vietii, sa stii ca fiecare clipa frumoasa poate fi eterna. Sa ne bucuram de atasamentul unui animal, sa telefonam unor prieteni, sa ingrijim florile de pe balcon. Sa ai zambetul pe buze si sa stii sa-l daruiesti mai ales acelora care nu-l au. Sa-ti dai seama ca e un miracol faptul ca Soarele rasare in fiecare zi. Sa ai soare in suflet. Sa te intorci la copilarie si sa pastrezi in tine o parte din sufletul copilului care ai fost. Sa-ti iubesti prietenii si familia, sa-i ajuti ori de cate ori poti, fara a astepta nimic in schimb. Sa fii bun: cei rai pot avea noroc, numai cei buni pot fi fericiti. Gasesti ca e minunat sa respiri, sa mananci, sa vorbesti si nu stii de ce? Mergi, canti, dansezisi toata lumea e a ta? O bucurie calda, fara margini te patrunde la gandul ca dupa ziua asta vor veni altele?Aceasta este adevarata fericirea....Fericirea adevarata nu poate s-o aiba decat acela care da fericire. Fericirea de-a putea face pe altul fericit!Fericirea vrea ca toti sa fim fericiti!

*Nu mai fi nefericit, elibereaza-te si gaseste fericirea care iti este destinata. Nu te teme de schimbare, iti va aduce oportunitati sa-ti modifici viata pentru totdeauna.

Arsenium - minimum

Love you every second

Love you everyday and all my life

Waiting for the time when you’ll be mine

Everytime I close my eyes

I feel lost in you’r eyes

You’re the one my only one....

Nu acum....atunci nici alta data!

Citeodată ajungi să regreţi lucruri pe care nu le-ai făcut, pe care îţi doreşti să nu le fi amânat atât, pe care îţi doreşti să nu fi ezitat să le faci şi pentru care merita să-ţi iei inima-n dinţi. “Nu acum” s-ar putea să însemne “niciodată” dinainte ca eternitatea să ia sfârşit şi să avem cu toţii dovada că aşa a fost. Coborând nivelul filosofic al discuţiei la dimensiunea ei profană şi la subiectul blogului, “nu acum” nu înseamnă numai “ai răbdare, trec printr-o perioadă grea”, ci şi “oridecâteori o să trec printr-o perioadă ca asta, va trebui să dispari puţin”. Şi nimeni nu vrea să-şi petreacă viaţa cu o hologramă. De unde rezultă că nu acum = nici altădată.

Eu si...sufletul ranit...

Un sufelt ranit de rautatea celor din jur,si nu a tuturor,ci doar a prietenilor falsi... un suflet inocent de copil abia crescut... Acest suflet era singur intr-o lume atat de rea si de nemiloasa, avea atata incredere in ea si in propriile sale forte pana cand ceva a doborat, a fost ca un cutit in inima sa...
Inainte era o copila jucausa, glumeata, nebunatica... ba chiar rebela... ii statea atat de bine asa cum era , era obisnuita sa nu-si arate suferinta in fata celorlalti , era puternica pentru ca , de fiecare data cand a fost doborata la pamant ea s-a ridicat ... si mereu a invins orice obstacol cu zambetul pe buze indiferent de cat de greu a fost ...
Era convinsa ca trebuie sa zambeasca mereu , pentru ca nu trebuia sa isi arate suferinta pe chipul sau.Timpurile in care vedea lumea in roz , acum s-au dus si s-au intors toate pe dos ...acum totul era intunecat iar viitorul ei nu era prea stralucit ... Trebuia sa calatoreasca singura pe drumul vietii , fara nimeni langa ea in care sa poata avea incredere , iar la sfarsitul drumului nu o astepta decat suferinta si durere ...
Parintii sai sunt niste oameni extraordinari care au incercat sa ii ofere totul si au reusit ... Ei vorbesc despre ea ca fiind un inger care a fost trimis pe lumea asta sa invete ce este suferinta si cum este sa iubesti ... A fost precum un fluturas pierdut in nori , care a zburat mai departe de infinit si drumul inapoi nu l-a mai gasit ... a ramas acolo cu aripile frante ... ii trebuia destul de mult timp ca sa se reface si sa poate zbura , sa poata uita de toata dezamagirea care o cuprinsese.
Era plina de viata , nu statea niciodata , totdeauna incerca sa faca ceva nou si , incerca din rasputeri sa-i faca si pe ceilalti sa se simta bine ... si a reusit insa nu a fost inteleasa de nimeni , nici macar de prietenii sai la care a tinut foarte mult ... Nimeni nu i-a inteles comportamentul de copil incent , pentru ca , de fapt , in sinea sa asta era ... un copil cu sufletul nevinovat care era sortit suferintei ...
Ea lupta in fiecare zi cu singuratatea si cu sentimenul de dezamagire , care o apasa din ce in ce mai rau si nu o lasa sa traiasca ... lupta cu amintirile care ii intunecau prezentul ...seara simtea un frig ce ii cuprindea tot corpul ... erau amintiri ce ii intuneca prezentul , atunci le-a spus sa o lase in pace insa i-a raspuns ca nu au venit nechemate ... cineva le striga obsedant ... aceea era ea,era pustiita pe dinauntru ...
Se tot uita la cer si se inteba : "Oare cu ce ti-am gresit eu Tie?" Insa niciodata nu primea un raspuns , intotdeauna era lasata sa astepte ... Si vedea cum inca o speranta a murit , cum inca un demon prindee puteri si cum un alt inger moare ...
Nu vroia sa verse lacrimi , vroia sa-si pastreze surasul , pentru ca stia ca dupa lacrimi urmeaza plansul si trebuia sa fie tare , sa uite de toti acei oameni care i-au facut rau . Sufletul ei era insangerat si nu-si mai dorea umerii lor pe care sa planga ... Se simtea singura si neprotejata , o deranja faptul ca a fost batjocorita chiar de oamenii la care tinea cel mai mult si ca au profitat de bunatatea ei... …
Acest inger a crezut ca are totul : iubirea ... dar si-a dat seama ca nu a cunoscut niciodata iubirea in adevaratul sens al cuvantului ... a crezut ca are parte de iubirea cea mai de pret : a lui, insa nu a fost asa ... A avut mereu incredere in el , i-a dat sfaturi , l-a ascultat cand a avut nevoie , insa niciodata nu a fost si ea ascultata ... si-a dat seama ca tot ce a fost...si de fapt "te iubesc" este doar o expresie nimic mai mult...
Vroia sa auda de ea si de problemele ei ...sa fie ajutata si ea, sa nu mai adune tot in suflet si sa zambeasca ca si cum nimic nu ar avea! De aici si-a dat seama ca nimeni nu putea sau cel putin nu incercu sa o inteleaga ... Timpul este ucigasul perfect , omoara toate sentimentele , visele , sperantele , omoara ura , omoara dragostea ... Ne omoara cu fiecare gura de aer trasa in piept , ne face sa uitam cine am fost , dar ii face si pe altii sa uite ca am fost . De ce ne place sa pierdem? De ce tacem si sa suferim? De ce luptam cu ceva invizibil? De ce ne place sa traim intr-o lume a regilor si a reginelor? Acestea erau intrebarile care o macinau ... Vedea cum timpul ne separa de lumea cu care suntem obisnuiti , si de lumea de afara si te lasa doar cu cei cu care merita ...
Incercand disperata sa caute ajutor in dreapta si in stanga si-a dat seama ca , de fapt , nu are pe nimeni langa ea in afara de familie ... a inteles ca nici unul din "prieteni", si nici macar el...ce sustinea ca o iubeste.... nu i-a fost prieten ...
Era speriata de singuratate , de umbra sa , ii era dor de soarele stralucitor , de lumina din viata sa , insa ii era frica sa se mai increada in altcineva ...

Dar a vazut si si-a dat seama ca iubirea, respectul, sinceritatea si zambetul ei intr-o zi de cineva vor fi apreciate si o va face fericita...cineva va iubi ceea ce ea are si suferinta va disparea pana si din amintire....

Idila..

Nu stiu multe lucruri despre viata…nu sunt nici suficient de “versata”, nici destul de inteligenta pe a privi cu detasare si a accepta faptul ca exista povesti ce iti imprima emotii si refuza sa se estompeze odata cu trecerea timpului! M-am multumit traind aici si cu toate acele lucruri care imi faceau inima sa bata mai tare: am condus repede, am iubit incet, am cazut, m-am ridicat si am asteptat cu nerabdare sa incerc din nou!
Am plecat fara sa privesc inapoi atunci cand am crezut ca este timpul sa o iau de la capat…si am crezut pentru un timp ca reusesc! M-am inselat…poti fugi de multe lucruri, mai putin de tine insasi…
Nu pot spune nici acum ce m-a facut sa ma opresc asupra ta! Poate faptul ca esti diferit de toti cei pe care ii cunosc, pentru ca, doar prin cuvinte, ma poti aduce cu picioarele pe pamant din al 9-lea cer si ma poti ridica atunci cand ma gasesc infranta si nesigura!
Imi place ca nu sunt perfecta…si ma incanta ideea ca existenta mea atat de bine “pusa la punct” in aparenta, poate fi zdruncinata putin… am ignorat cu desavarsire orice avertisment si nu vroiam decat sa ma bucur de fuecare moment fara a tine cont de ceea ce stiam ca urma sa vina!
Ne-am descoperit putin unul pe altul, nu suficient cat sa ne tina impreuna, insa prea mult ca sa putem inchide ochii si continua drumul ca si cum nimic nu ar fi existat dar totusi....! Poate trebuia sa ne cunoastem mai devreme…sau poate mai tarziu, sau inainte sa ne formam un trecut care sa nu ne putem desprinde chiar daca am vrea sa o facem!
Nimeni insa nu va stii, doar noi 2…..poate...sau nu...oricum ceva frumos a fost si poate avea final...poate mult mai frumos decat am fi vrut...dar totul este doar un poate...si cine stie poate se va intampla...

N-ai vrut sa ma cunosti cu adevarat !

Te-am intrebat intr-o zi cum ma numesc si ai raspuns firesc: “Ramona”. este tot ce stiai despre mine…dar eu sunt eu..si imi place cum suna asta!! ! te-am intrebat ce iubesc, cum si cat, si ai spus: “eu sunt tot ce stii!”, dar nu e asa! ma iubesc…ador sa fac multe lucruri, singura sau cu prietenii mei! imi place sa citesc lucruri interesante si sa scriu…poate mai mult decat sa rezolv o problema, imi place sa joc carti poate mai mult decat sa citesc, sa ma uit la seriale, sa ma plimb, sa stau ore intregi pe o banca in parc, toamna, sa uite lumea de mine si eu de ea, sa vorbesc intr-una ( si tare!!!) pana imi stresez toti prietenii, sa ma uit pe geam cum ploua etc.
Te-am intrebat de muzica pe care eu o ascult si mi-ai insirat nenumarate melodii, dar ai uitat ca traiesc in lumea sufletelor vii ce vibreaza si au propriile lor melodii....
Te-am intrebat de culorile pe care le iubesc si ce-mi doresc plin de culoare si splendoare in viata mea. ai raspuns sec: “verde, mov si gri,galben.” nu, ador de fapt toate culorile moarte sau vii, vesele sau triste, inchise sau deschise.
Te-am intrebat apoi, ce parfum imi mangaie gatul … Chanel, Lacroix, Dior nu ma incanta. Eu am un parfum mult mai frumos -cel care ti-a intors inima si mintea cu susul in jos.
Te-am intrebat ce-mi doresc de la viata si ai tacut… un timp mult mai lung decat cel care-a trecut. imi doresc o mare si grandioasa iubire, o mare de fericire, cativa copii frumosi si sanatosi, o casa intoarsa pe dos si pe cineva care sa nu ma critice. acum te intrebi cum de nu stiai toate astea. e trist…si din pacate…nu, nu ma cunosteai!!!

Cine stie...

Zgomotul pasilor mei pe trotuarul umed, inima batandu-mi mai tare si vantul care imi mangaie fata ca atingerea unor aripi de inger. Si brusc ma opresc si privesc in urma-mi. Ma uit si nu vad nimic, decat lumini difuze, oameni goi si strada de-abia atinsa de picaturile de ploaie. Incerc sa ma rup de tot ce simt, dar nu pot pentru ca inevitabil gandul imi fuge la tine. La cel pe care il caut cu disperare si pe care nu l-am gasit inca.Continui sa merg spre casa cu aceeasi neliniste in suflet, si ma gandesc daca vreodata te voi intalni.


Ma intreb daca si tu inchizi ochii noaptea si lasi aerul sa-ti mangaie fata gandind ca sunt eu. Ma intreb daca uneori, poate inconstient, mergi pe straga si ma cauti cu privirea printre atatea figuri…De multe ori ma rog in soapta ca tu sa ramai acelasi, ma rog ca Cerul sa ne permita sa ne intalnim si ma rog ca drumul spre tine sa nu fie prea lung si greu.
Promit ca atunci cand te voi intalni sa iti daruiesc iubirea mea neconditionata, sa-mi deschid sufletul asa cum nu am facut cu nimeni, si sa nu ma folosesc de nicio arma ascunsa pentru a te cuceri….pentru ca in definitiv totul se rezuma in a ne privi in ochi, nu-i asa? Promit sa mi te daruiesc fara niciun fel de joc stupid, ci doar asa cum sunt eu!
Intr-o zi te voi privi in ochi si voi sti ca doar tu esti cel caruia trebuie sa ii soptesc: Te iubesc!

Durere...sau poate nu?!

Mai sunt şi alte seri asemănătoare cu aceasta. Când mă cuprinde nostalgia după ce ascult o anumită melodie sau mă uit la unele poze mai vechi. Câteodată se întâmplă pur şi simplu. Fără niciun alt suport. Ştiu şi de ce îmi este dor acum. În alte seri nu ştiam nici măcar asta… şi mă frământam încontinuu pentru a găsi sursa, amintirea, locul, persoana, lucrul care îmi provoacă atâta stare de dor şi care nu se ivea şi în memoria mea, care mă măcina de la distanță, poate de ani, de zile, de luni… dar mie dorul nu-mi trecea.
Şi nici nu vreau să dorm. Imi place starea asta. Mă face să fiu fericită şi tristă în acelaşi timp. Fericită pentru că s-a întâmplat ceva, pentru că am amintiri ; tristă pentru că toate aceste lucruri nu se pot repeta. Pentru că m-am resemnat. Nu mai e o negare a imposibilității de retrăire a acelor lucruri. e doar tristețea resemnării, a neputinței… a amintirilor.
Îmi bate inima mai tare. Atât de tare încât îmi pot simți trupul bătând odată cu ea. Vibrez toată, din toate încheieturile şi toate amintirile mele. Îmi vibrează şi sufletul. Nu îl pot auzi, nu-i pot percepe mişcarea, răscolirea continuă, dar ştiu. Ştiu că vibrează şi el. O simt. O simt în toate amintirile şi simțămintele mele. O simt în dorul meu profund, în căutările mele absurde, inutile. În noapte o simt. În noaptea care mi-e sfetnic permanent. Care mă adăposteşte de dor. Dar în noaptea aceasta, dorul a fost mai puternic. A învins noaptea, a spulberat stelele de pe cer, a furat luna, şi mi le-a adus toate mie. În toate amintirile mele.

Mai ti minte?...

Mai ţii minte? Eram doar două picături de soare pe umerii ploii, râdeam şi răsăream şi mai înalt alunecând ca nişte şuviţe de nori pe fruntea nopţii, noi aveam răsărituri în priviri, plângeam cu toate culorile din lume, alunecam în noi, pe lângă noi, oriunde, dar niciodată prea departe de noi. Umărul drept de care mă sprijineam, să nu mă pierd de mine, de care se prindeau nopţi, poveşti cu schelete ce se clătineau sub greutatea cuvintelor, părea o prelungire a verii, o mare din August, un zâmbet acoperit de nisip…
Mai ţii minte? Umblam cu sufletul pe chip, ne ardeam atât de tare la tălpile zâmbetului, nopţile păşeau prin noi ca vara prin sufletul unui copil…

Singuratatea...

Singuratatea e lacasul in care ma aflu,singuratatea e mania pe care o iubesc,singuratatea e asternutul in care dorm,singuratatea sunt visele-mi din somn,singuratatea e starea mea,singuratatea e tot ce mai pot avea,singuratatea ma-npinge de la spate,sa-mi fie dor de...,singuratatea e inima mea,singuratatea e in toate,si atat de sete mi-e de....

...doar cuvinte

Sunt fericită că ai apărut în viaţa mea...

Să nu crezi că regret că te-am întâlnit. Tu eşti tot ce mi s-a întâmplat mai frumos în viaţă şi îmi place ce sunt când sunt cu tine. Îmi place când te privesc în ochi şi simt că lumea toată îmi stă în palme. Ador acel sentiment ca un gol în stomac care nu mă lasă să dorm noaptea deoarece mă gândesc la tine.
În ochii tăi citesc când eşti trist sau fericit. Imi placi....Contrar aparenţelor, tu pari atât de dulce, parcă ai fi un copil răsfăţat care vrea să i se facă toate mofturile.
De-aş avea tot timpul din lumea mi l-aş petrece alături de tine, în braţele tale, strângâdu-mă puternic la pieptul tău şi simţindu-mă protejată de tot răul care există. Îmi doresc să-ţi ating buzele chiar acum. Îmi doresc să fiu lângă tine acum şi să-ţi şoptesc prin privirea mea ce mult însemni tu pt mine. Îmi doresc ca nimeni şi nimic să nu se interpună fericirii noastre.
Îţi ador fiecare cuvânt, gest sau privire. O sa te iubesc întru totul, cu calităţi şi defecte, la bine şi la rău, la bucurii şi la supărare. O sa te iubesc şi nu mă feresc să-ţi spun, pentru că este cel mai preţios sentiment pe care inima mea îl poate nutri în această lume ciudată....

Hai...tine-ma de mana !

Luni ne indragostim.

Marti ne tinem de mana.

Miercuri ne pictam sufletele si zambetele.

Joi spunem ‘mi-e dor de tine’.

Vineri dansam. ['danseaza cu mine pana la sfarsitul vietii']

Sambata ne sarutam. ['nu buzele au fost cele care le-ai sarutat, ci sufletul meu']

Duminica ne lasam corpurile sa doarma imbratisate. ['body to body']

~Azi e Marti. Tine-ma de mana, si nu imi da drumul niciodata! Astept in fiecare moment sa te vad. Si nici macar nu te cunosc…

Liniste...

De multe ori simt sentimentul de a-mi dori sa ma transform…in liniste. Iar acum, asta imi doresc : sa pot sa ma transform in liniste. Sa fie totul tacere. As vrea sa ma pot cuibari in sufletele oamenilor… As intra, sub forma de acalmie, in trupurile lor. As vrea sa intru adanc in mintile lor si sa le pot opri gandurile. As curge prin venele lor si le-as incetini bataile nebune ale inimii. Le-as sopti liniste in urechi… As vrea sa pot atinge cu liniste. As vrea sa fiu atinsa de liniste. Am nevoie…de liniste interioara! De unde vine linistea interioara ? Vine din “straturile” cele mai profunde ale subconstientului nostru. Linistea este permanent prezenta in fiinta noastra, dar noi nu avem timp sa o observam, sau poate nu putem. Cu totii avem nevoie de tacere, de tihna, de seninatate… Trebuie doar sa fim ajutati, uneori / de cele mai multe ori. Daca ar fi fost vara si ar fi plouat, as fi iesit in ploaie. Picaturile m-ar fi linistit. Mi-ar fi calmat zbuciumul…

Speranta...

Ce faci cand vezi ca viata ta nu e chiar asa cum credeai si realizezi ca ai prea putine din tot ce iti doreai ? Iti amintesti ce visai, prin ce ai trecut…tot ce a fost. Fa ce-i de facut, acum, cat timp mai are rost! Se intampla uneori sa ne traim propriile vise… Si avem nevoie de speranta. Se zice ca speranta moare ultima (dar lesina prima). Este un sentiment de incredere in rezolvarea favorabila a unei actiuni, in realizarea unei dorinte. Speranta este de fapt luminita de la capatul tunelului. Este locul catre care ne indreptam si in care ne dorim sa ajungem. Este visul pe care incercam sa ni-l indeplinim. Este acel maine pe care-l asteptam cu nerabdare, gandindu-ne ca va fi mai bun decat ziua de azi sau decat cea de ieri. Este promisiunea pe care ne inchipuim ca ne-a facut-o viata si numaram clipele si pasii pana la indeplinirea ei. Ca si cand viata ne-ar fi datoare cu ceva. Ca si cand cineva din lumea asta ne-ar fi dator cu ceva. Ca si cand totul trebuie sa se termine cu bine intotdeauna. Dar tocmai in asta consta frumusetea visului nostru, in faptul ca noi chiar credem in el si suntem convinsi ca meritam acest dar. Si poate din cauza asta il si primim, de cele mai multe ori… Trebuie sa avem incredere in acel licar de speranta…