Idila..

Nu stiu multe lucruri despre viata…nu sunt nici suficient de “versata”, nici destul de inteligenta pe a privi cu detasare si a accepta faptul ca exista povesti ce iti imprima emotii si refuza sa se estompeze odata cu trecerea timpului! M-am multumit traind aici si cu toate acele lucruri care imi faceau inima sa bata mai tare: am condus repede, am iubit incet, am cazut, m-am ridicat si am asteptat cu nerabdare sa incerc din nou!
Am plecat fara sa privesc inapoi atunci cand am crezut ca este timpul sa o iau de la capat…si am crezut pentru un timp ca reusesc! M-am inselat…poti fugi de multe lucruri, mai putin de tine insasi…
Nu pot spune nici acum ce m-a facut sa ma opresc asupra ta! Poate faptul ca esti diferit de toti cei pe care ii cunosc, pentru ca, doar prin cuvinte, ma poti aduce cu picioarele pe pamant din al 9-lea cer si ma poti ridica atunci cand ma gasesc infranta si nesigura!
Imi place ca nu sunt perfecta…si ma incanta ideea ca existenta mea atat de bine “pusa la punct” in aparenta, poate fi zdruncinata putin… am ignorat cu desavarsire orice avertisment si nu vroiam decat sa ma bucur de fuecare moment fara a tine cont de ceea ce stiam ca urma sa vina!
Ne-am descoperit putin unul pe altul, nu suficient cat sa ne tina impreuna, insa prea mult ca sa putem inchide ochii si continua drumul ca si cum nimic nu ar fi existat dar totusi....! Poate trebuia sa ne cunoastem mai devreme…sau poate mai tarziu, sau inainte sa ne formam un trecut care sa nu ne putem desprinde chiar daca am vrea sa o facem!
Nimeni insa nu va stii, doar noi 2…..poate...sau nu...oricum ceva frumos a fost si poate avea final...poate mult mai frumos decat am fi vrut...dar totul este doar un poate...si cine stie poate se va intampla...