Pentru bărbaţi a spune adevărul nu e o opţiune. Niciodată. Te vor minţi despre câţi ani au, ce facultate au făcut, ce maşină conduc, ce job minunat au şi apoi vor trece la capitolul lucrurilor MARI pe care le posedă: listă de foste prietene, salariu, apartament şi, desigur, o mare poftă de mâncare, o mare lipsă de timp pentru tine şi o mare nevoie de înţelegere şi toleranţă pentru marile lor mofturi.
După ce te manifeşti suficient de fraieră încât să crezi toate astea şi dispusă să-i fii sclavă, începe şirul de minciuni pentru a menţine relaţia: unde a fost, cu cine, de ce, totul are o explicaţie logică, deci e inutil să o ceri, dar fiindcă el se simte extrem de generos în gestiunea informaţiilor despre viaţa voastră privată, îţi va împărtăşi whereabout-urile dumnealui în timp ce tu te străduiai să-i menţii mâncarea caldă, după ce ţi-ai petrecut două ore în bucătărie şi apoi una în baie ca să scapi de mirosul de bucătărie. Dar ce mai contează toate astea, acum că el e în sfârşit acasă şi poate să se uite în linişte la tv? Şi bineînţeles că nu-i e foame, că a mâncat cu prietenii. Tu te prefaci ca e bine si taci.... Îţi va spune că nu ştia că va dura atât. De fapt, îi era jenă să te sune de faţă cu băieţii şi să-ţi spună, pentru că apoi râdeau ăia de el că e fraier şi că-l ţine femeia sub papuc. Şi, după cum ştim cu toţii, e muuult mai important ce cred băieţii despre el decât tipa care îl aşteaptă acasă şi care îşi imaginează ca fraiera că o iubeşte. Aşa că el nu anunţă că întârzie şi când ajunge acasă minte ceva ca să suplinească lipsa informaţiei la timpul potrivit. Şi de-aici începe cicăleala sau tăcerea ei, după norocul fiecăruia.
Indiferent de problemă, oricât ar fi ea de banală şi de uşor de rezolvat, vor minţi. Nu se pot abţine. E în codul lor genetic. Bărbaţii nu au nimic mai bun de făcut în viaţă decât să elaboreze minciuni. Mici, mari, jalnice sau extrem de credibile, dimensiunea lor depinde de cât de imbecilă te cred. Pe de altă parte, trebuie să ai o viaţă destul de jenantă dacă nu ai curaj să spui adevărul, nu?
După ce te manifeşti suficient de fraieră încât să crezi toate astea şi dispusă să-i fii sclavă, începe şirul de minciuni pentru a menţine relaţia: unde a fost, cu cine, de ce, totul are o explicaţie logică, deci e inutil să o ceri, dar fiindcă el se simte extrem de generos în gestiunea informaţiilor despre viaţa voastră privată, îţi va împărtăşi whereabout-urile dumnealui în timp ce tu te străduiai să-i menţii mâncarea caldă, după ce ţi-ai petrecut două ore în bucătărie şi apoi una în baie ca să scapi de mirosul de bucătărie. Dar ce mai contează toate astea, acum că el e în sfârşit acasă şi poate să se uite în linişte la tv? Şi bineînţeles că nu-i e foame, că a mâncat cu prietenii. Tu te prefaci ca e bine si taci.... Îţi va spune că nu ştia că va dura atât. De fapt, îi era jenă să te sune de faţă cu băieţii şi să-ţi spună, pentru că apoi râdeau ăia de el că e fraier şi că-l ţine femeia sub papuc. Şi, după cum ştim cu toţii, e muuult mai important ce cred băieţii despre el decât tipa care îl aşteaptă acasă şi care îşi imaginează ca fraiera că o iubeşte. Aşa că el nu anunţă că întârzie şi când ajunge acasă minte ceva ca să suplinească lipsa informaţiei la timpul potrivit. Şi de-aici începe cicăleala sau tăcerea ei, după norocul fiecăruia.
Indiferent de problemă, oricât ar fi ea de banală şi de uşor de rezolvat, vor minţi. Nu se pot abţine. E în codul lor genetic. Bărbaţii nu au nimic mai bun de făcut în viaţă decât să elaboreze minciuni. Mici, mari, jalnice sau extrem de credibile, dimensiunea lor depinde de cât de imbecilă te cred. Pe de altă parte, trebuie să ai o viaţă destul de jenantă dacă nu ai curaj să spui adevărul, nu?
Eu nu as generaliza atat de usor daca ar fi sa spun ceva despre femei... Nu cred ca rezolv ceva daca ii bag pe toti sau pe toate intr-o oala...
RăspundețiȘtergere